Ce este un parior sharp?

Cei mai mulți oameni pariază de plăcere, pe echipe pe care le știu, la cota pe care o au în față. În argoul american, aceștia sunt squares sau „publicul”. Un sharp e opusul. Pariază pe cote, nu pe echipe. Are un model sau o metodă, caută cea mai bună cotă, ține evidența și joacă fără probleme un outsider pe care nu-l vrea nimeni, dacă e cotat greșit.

Cuvântul e american; se mai aude „wiseguy” sau „sharp money”. Britanicii zic „pro punter” sau „smart money”, iar în română i se spune de obicei „parior profesionist”. Ideea e aceeași peste tot.

Se folosește și pentru casele de pariuri. O casă sharp acceptă mize mari, lucrează cu marje mici și nu-i dă afară pe câștigători, pentru că se folosește de pariurile lor ca să-și regleze cotele. O casă soft e un brand mare, cu marje mai ridicate, care are obiceiul să-și limiteze clienții câștigători.

Exemplu

Luni apare o piață cu Echipa A la 2.10. Într-o oră, pe Echipa A intră câteva pariuri mari de la conturi pe care casa le respectă. Casa taie cota la 1.98, apoi la 1.95, iar celelalte case o urmează.

Pe teren nu s-a întâmplat nimic. Nicio accidentare, nicio știre. Cota s-a mișcat din cauza celor care au pariat. Cine a prins 2.10 are valoare a cotei de închidere pozitivă, singurul clasament care contează cu adevărat pentru un sharp.

Atenție

• „Sharp action” ca argument de vânzare. O grămadă de tipsteri și aplicații susțin că urmăresc pe ce pariază profesioniștii. Până ajunge informația la tine, cota s-a mișcat. Să te iei după profesioniști la o cotă mai proastă nu are nimic profesionist.
• Și profesioniștii pierd tot timpul. Să câștigi 54% din pariurile pe spread e excelent. Asta înseamnă 46 de pierderi la fiecare 100. Diferența o fac avantajele mici, repetate de mii de ori, cu mize stricte.
• Nu e o etichetă. E un set de obiceiuri: întâi cota, evidență ținută mereu, fără alergat după pierderi. Obiceiurile astea le poți prelua oricât de mic ți-ar fi bankroll-ul.